Povestea Mea
Am crescut cu mentalitatea de "tras tare"
Munca începuse să preia întreaga mea identitate
Mi-am adus aminte de părțile din mine pe care le lăsasem în urmă
Mi-am adus aminte că în goana asta după realizări și statut social, lăsasem în urmă copilul interior care tânjea după creativitate. Deși pictez din școală generală și am absolvit o facultate de teatru, cumva pasiunile mele s-au pierdut pe drum. Practic, anulasem cine eram eu cu adevărat, din frică dar și de dragul adaptării și construirii unei identități mai acceptabile în societatea noastră.
Dar dacă nu trebuia să aleg cine să fiu?
Astăzi sunt într-o misiune de a-mi rearanja viața și cariera în jurul talentelor native. Pasiunile mele pentru artă și teatru sunt distribuite acum în roluri principale, iar munca devine o altă formă de manifestare a identității mele.
Mi-am dat seama că uneori nu trebuie să te rezumi la a avea un singur job; poate identitatea ta trebuie onorată și exprimată prin mai multe activități concomitente, dintre care jobul este doar o felie, nu tortul întreg.
Intră în scenă: Portfolio career
Există și un nume pentru felul în care am început să-mi reconstruiesc cariera: portfolio career. În locul unui singur rol profesional care să definească cine ești, o astfel de carieră poate aduce împreună mai multe roluri, proiecte și activități care coexistă și evoluează odată cu tine.
Pentru mine, asta înseamnă să nu mai încerc să aleg între lucrurile care fac parte din mine, ci să le găsesc locul potrivit în aceeași poveste profesională.
Cum arată astăzi portfolio career-ul meu
Consiliere de carieră
Îi ajut pe oameni să-și rescrie poveștile profesionale și să descopere părți uitate din ei, astfel încât să-și construiască o carieră în jurul vieții lor, nu invers.
HR
Lucrez cu oameni și organizații, aducând împreună experiența mea în HR și felul în care am ajuns să privesc diferit cariera, munca și oamenii din spatele rolurilor.
Speaker
Duc pe scenă experiențe, idei și întrebări despre carieră, identitate și curajul de a-ți construi propriul drum, pentru a deschide conversații care merită purtate.
Teatru
Este una dintre părțile din mine pe care le-am lăsat cândva în urmă și căreia am ales să-i fac din nou loc. Astăzi, teatrul nu mai concurează cu cariera mea. Face parte din ea.
Cred că numai așa vom reuși să trăim o viață împlinită, să rupem tiparele care nu ne mai sunt utile și să creștem o nouă generație de adulți asumați, conștienți și autentici, capabili să aducă schimbări pozitive în lume.
Dacă te-a inspirat povestea mea și ai vrea să vorbim, sunt la o cafea distanță.