Ioana Maxim Consilier de Cariera Acreditat, Artist si HR Expert

Actriță de teatru și film

Am jucat pe scene din România și Marea Britanie, în roluri și producții care mi-au permis să explorez teatrul din perspective diferite. Astăzi, îmi continui parcursul atât pe scenă, cât și în fața camerei.

Despre mine

Sunt actor și regizor de teatru, cu formare și experiență artistică în România și Marea Britanie. Am obținut un Higher Education Diploma in Performing Arts la Canterbury Christ Church University și am absolvit cu BA (Hons) Theatre and Professional Practice la Coventry University.

Am jucat pe scene din Marea Britanie în producții precum A Doll’s House, Mr Puntila and His Man Matti și Crow, iar în 2012 am cofondat Tavo Theatre Company, unde am fost Artistic Director. Un an mai târziu, am adus pe scena din Coventry o adaptare în limba engleză a piesei Steaua fără nume de Mihail Sebastian.

Astăzi, joc în România alături de Teatru Simplu, unde o interpretez pe Aneta Duduleanu în Gaițele și fac parte din distribuția Dawn Way. În paralel, îmi dezvolt activitatea în fața camerei și continui să-mi aprofundez pregătirea prin cursuri și masterclass-uri de actorie.
Ioana Maxim – professional actor

Showreel

Dincolo de scenă

Am petrecut ani buni în HR și în organizații internaționale, iar astăzi cariera mea cuprinde mai multe direcții: actorie și proiecte artistice, HR, consiliere în carieră și facilitare.

Pentru mine, aceste lumi nu se exclud. Se completează și fac parte din același parcurs profesional.

Apariții & proiecte

Ioana Maxim, actrita si trainer de public speaking si actorie in Bucuresti

Apariție la Neața cu Răzvan și Dani

Apariție ca actor de figurație într-un moment live dedicat limbajului corpului la o întâlnire, în care gesturile și reacțiile dintre participanți au ilustrat situațiile discutate în platou.

The courage to collect careers

The Courage to Collect Careers

O conversație în podcastul Dare to Shift despre curajul de a construi un parcurs profesional în care pot coexista mai multe roluri și pasiuni, inclusiv întoarcerea mea la teatru și actorie.

Burnout, carieră și jobul stabil - episod din podcastul Anonimi de Succes cu Lucian Dinu

Burnout, carieră și jobul stabil

În podcastul Anonimi de Succes, vorbesc cu Lucian Dinu despre muncă, identitate și schimbările care m-au făcut să reconsider ce înseamnă succesul și să fac din nou loc creativității și scenei în viața mea.

Crezi că aș fi potrivită pentru următorul tău proiect artistic?

Sunt la un mesaj distanță dacă ai nevoie de un actor profesionist sau de un prezentator pentru următorul tău proiect.

Prin trimiterea mesajului, confirm că am citit Termenii și condițiile și că am luat cunoștință de Politica de confidențialitate.